Nu ti s-a intamplat niciodata sa gasesti un lucru atat de bun, atat de neintalnit, de intelegator si dulce intr-un loc cu totul banal traversat de particule agitate de praf si urmarite de privirile lacome ale oamenilor? Dintr-un milion de lucrui o alegi tocmai pe ea. O persoana dulce speciala prin simplitatea si culoarea ei apetisanta.
Este obisnuita la prima vedere dar incep sa i intri sub piele. Este tare pentru ca isi protejeaza interiorul, isi protejeaza inima, nucleul pentru a nu ramane descoperita, ranita si mizerabila. Si totusi o topesti usor si cu atentie dintr-o singura privire, un singur gust. Se afla dezbracata in fata ta. Este atat de palida de fragila si cand ramane fara nimic, descoperi ceva tare in interiorul ei.
E ca si o inima. Tare, rigida, nemaiatinsa de nimeni rece si totusi extrem de fragila.
Toata partea dulce s-a dus. Nu mai ramane nici un mister. Aceasta persoana ti s-a destainuit, ti-a incredintat trupul lasandu-te sa o devorezi pana la inima.
Si dintr-o data ti frica. Ai ajuns unde nimeni nu a mai ajuns. La inima ei. Nici ea nu stie ce este acolo, dar, te indeamna sa nu o rupi, sa nu o strici sa nu abuzezi de bunatatea si naivitatea ei.
Dar faci un mic pas gresit si se sparge. Deodata gura ta este inundata de aprigul gust de vodka, este veninul ei, razbunarea faptului ca ai stricat ce avea ea mai pur, mai sincer, mai depret. Da este ea...bomboana mea de ciocolata cu interior lichid de vodka.
sâmbătă, 26 decembrie 2009
miercuri, 9 decembrie 2009
Ce vezi?
Scoate capu pe geamul camerei. Ce vezi? Strada, masini, oameni, praf, lumini. Gresit!
Vezi un drum? Gresit. Vezi molecule de ciment impreunate cu iubire si asternute peste pamant, o sosea infinita cu milioane de cai, milioane de alte sosele paralele, alte ganduri, alte fapte.
Vezi masini? Gresit. Vezi o adunatura de fiare imbinate si puse in functiune manual de catre om, vezi niste monstrii care distrug aerul care il tragi in piept si il inhalezi. Un lucru folositor? Pe naiba. Este scuza oamenilor pentru a nu merge pe jos, este lenea din fiecare si comoditatea presarata cu aroganta si mitocanie.
Vezi oameni? Gresit. Vezi suflete incarnate in piele de diferita culoare, forma si textura, vezi in fiecare cate o personalitate, cate o unicitate, ceva special. Nu ti-ar ajunge o viata sa le asculti fiecaruia povestea. Un castel de sentimente, de amintiri care odata cu trecerea timpului se mareste, se imbogateste si devina din ce in ce mai frumos si mai fastuos.
Vezi praf? Gresit. Vezi rezultatul prostiei, rezultatul evoluarii...in rau a omului, a fiintei cele mai inteligente de pe Terra...sau nu.
Vezi lumini? Da. Vezi lumina, vezi cate o noua speranta, cate o noua sansa spre mai bine, spre mai mult si bun nu spre mai mult si prost. Vezi zambete de copii, viitorul de maine, oameni batrani care se tin de mana impleticindu-si destinul si povestea vietii lor, trecutul si inteleptiune intruchipata . Vezi lucruri bune, noi, bunatate, bunavointa. Vezi noi oameni, noi noi mai buni, mai noi ca niciodata.
Vezi un drum? Gresit. Vezi molecule de ciment impreunate cu iubire si asternute peste pamant, o sosea infinita cu milioane de cai, milioane de alte sosele paralele, alte ganduri, alte fapte.
Vezi masini? Gresit. Vezi o adunatura de fiare imbinate si puse in functiune manual de catre om, vezi niste monstrii care distrug aerul care il tragi in piept si il inhalezi. Un lucru folositor? Pe naiba. Este scuza oamenilor pentru a nu merge pe jos, este lenea din fiecare si comoditatea presarata cu aroganta si mitocanie.
Vezi oameni? Gresit. Vezi suflete incarnate in piele de diferita culoare, forma si textura, vezi in fiecare cate o personalitate, cate o unicitate, ceva special. Nu ti-ar ajunge o viata sa le asculti fiecaruia povestea. Un castel de sentimente, de amintiri care odata cu trecerea timpului se mareste, se imbogateste si devina din ce in ce mai frumos si mai fastuos.
Vezi praf? Gresit. Vezi rezultatul prostiei, rezultatul evoluarii...in rau a omului, a fiintei cele mai inteligente de pe Terra...sau nu.
Vezi lumini? Da. Vezi lumina, vezi cate o noua speranta, cate o noua sansa spre mai bine, spre mai mult si bun nu spre mai mult si prost. Vezi zambete de copii, viitorul de maine, oameni batrani care se tin de mana impleticindu-si destinul si povestea vietii lor, trecutul si inteleptiune intruchipata . Vezi lucruri bune, noi, bunatate, bunavointa. Vezi noi oameni, noi noi mai buni, mai noi ca niciodata.
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
Impart unu la trei.
Impart 1 la 3=0,(3).
0,(3) pleaca intr-un loc cald. O insula de nisip care se saruta cu marea dulce si limpede si imbratiseaza o padure tropicala verde si primitoare. E locul vesnic unde oricine viseaza sa ajunga. Unde poti savura fiecare strop al soarelui sau poti gusta din dulcea mare care te cheama la ea, te inveleste intr-o apa calda plina de vietati necunoscute. Padurea are din belsug bunataturi, nuci de cocos imbietoare, banane inca tinere si verzi. Esti incojurat de lume, de persoane care te sufoca cu simpatie. Aici totul ti se ofera pe tava si totusi chiar daca ai totul, iti doresti sa fi intr-un loc rece, sa fi independent.
0,(3) pleaca intr-un loc rece. Un infern al gheturilor unde gerul este stapan, facand zilnic amor cu regina zapezii. Vantul si vremea aspra iti crapa buzele nelasandu-ti timp sa te gandesti, reactinezi la instinct, aici este locul unde latura medievala iese la iveala, unde societatea nu se poate integra instaurandu-se anarhia. Esti pe cont propriu, te hranesti din ce prinzi si bei doar zapada. Nimeni nu te ajuta, trebuie sa lupti pentru ceea ce ai iar in momente de rascruce ai da orice sa fi intr-un loc cald inconjurat pe oameni si ajutat din cand in cand.
0,(3) ramane acolo unde este. Intr-un loc unde cunosti tot, drumurile, lumea, aerul si totul din jur si totusi nu te saturi, nu te plictisesti ci vrei din ce in ce mai mult sa redescoperi si sa resimti lucrurile din nou si din nou. Peste tot unde privesti revezi amintiri, revezi chipuri si glasul dulce al copilariei. Nu e frig, nu e cald e potrivit, esti dependent intr-un mod independent, primesti dar si trebuie sa lupti.
0,(3) din insula Paradis si 0,(3) din iadul zapezii se intorc la 0,(3) care nu a plecat nicaieri, realizand ca uneori ceea ce iti doresti nu e chiar atat de bun comparativ cu ceea ce ai deja. Se unesc intr-un loc prielnic, ferit de prea mult si de prea putin, presarat cu iubire si afectiune, independenta si bucuria de a avea pe cineva alaturi. Se unesc... acasa.
0,(3) pleaca intr-un loc cald. O insula de nisip care se saruta cu marea dulce si limpede si imbratiseaza o padure tropicala verde si primitoare. E locul vesnic unde oricine viseaza sa ajunga. Unde poti savura fiecare strop al soarelui sau poti gusta din dulcea mare care te cheama la ea, te inveleste intr-o apa calda plina de vietati necunoscute. Padurea are din belsug bunataturi, nuci de cocos imbietoare, banane inca tinere si verzi. Esti incojurat de lume, de persoane care te sufoca cu simpatie. Aici totul ti se ofera pe tava si totusi chiar daca ai totul, iti doresti sa fi intr-un loc rece, sa fi independent.
0,(3) pleaca intr-un loc rece. Un infern al gheturilor unde gerul este stapan, facand zilnic amor cu regina zapezii. Vantul si vremea aspra iti crapa buzele nelasandu-ti timp sa te gandesti, reactinezi la instinct, aici este locul unde latura medievala iese la iveala, unde societatea nu se poate integra instaurandu-se anarhia. Esti pe cont propriu, te hranesti din ce prinzi si bei doar zapada. Nimeni nu te ajuta, trebuie sa lupti pentru ceea ce ai iar in momente de rascruce ai da orice sa fi intr-un loc cald inconjurat pe oameni si ajutat din cand in cand.
0,(3) ramane acolo unde este. Intr-un loc unde cunosti tot, drumurile, lumea, aerul si totul din jur si totusi nu te saturi, nu te plictisesti ci vrei din ce in ce mai mult sa redescoperi si sa resimti lucrurile din nou si din nou. Peste tot unde privesti revezi amintiri, revezi chipuri si glasul dulce al copilariei. Nu e frig, nu e cald e potrivit, esti dependent intr-un mod independent, primesti dar si trebuie sa lupti.
0,(3) din insula Paradis si 0,(3) din iadul zapezii se intorc la 0,(3) care nu a plecat nicaieri, realizand ca uneori ceea ce iti doresti nu e chiar atat de bun comparativ cu ceea ce ai deja. Se unesc intr-un loc prielnic, ferit de prea mult si de prea putin, presarat cu iubire si afectiune, independenta si bucuria de a avea pe cineva alaturi. Se unesc... acasa.
luni, 9 noiembrie 2009
Sweet November
Si-a facut intrarea cu o adiere rece, necrutatoare, violenta dar totusi grijulie si gingasa, un soare bland dar totusi lacom, cu o lacrima amara in coltul ochiului dar totusi un zambet larg, mare si sincer.
Da este ea. Este luna Noiembrie. Luna care este diferita. Este ca o fata plapanda, inca neatinsa de lacomia oamenilor,pura, cu par castaniu, putin ondulat, niste bocanci negrii, rupti si bruscati in fiecare an de ger, dar totusi cu o palarie de vara care iti aminteste de zilele toride de vara si cu o floarea-soarelui prinsa de ea.
La inceputul lunii este voioasa, este inca amortita si visatoare. O trezeste insa timpul. Cu cearcane in ochi si morocanoasa dezlantuie primul viscol, primul vant care ne crapa buzele, ne inroseste mainile si ne obliga sa ne mai punem inca o haina pe noi.
Sunt dimineti in care uita sa se trezeasca si ne rasplateste cu cate o zi vesela plina de soare, plina de voiosie si de caldura, iar apoi este certata de timp. Incepe si plange, iar din cer milioane de particule de apa ne inunda strazile iar noi ne pierdem intr-un amalgam de umbrele colorate, intr-un labirint de suflete grabite sa se adaposteasca la un loc ferit de lacrimile ei.
Iar cand va fi pe sfarsit va plange din nou, va suspina cu un ger aprig isi va acumula toate dorintele, visele, sperantele intr-o lacrima, iar cand aceasta va cadea va imortaliza primul fulg de nea...asta...pana anul viitor.
Da este ea. Este luna Noiembrie. Luna care este diferita. Este ca o fata plapanda, inca neatinsa de lacomia oamenilor,pura, cu par castaniu, putin ondulat, niste bocanci negrii, rupti si bruscati in fiecare an de ger, dar totusi cu o palarie de vara care iti aminteste de zilele toride de vara si cu o floarea-soarelui prinsa de ea.
La inceputul lunii este voioasa, este inca amortita si visatoare. O trezeste insa timpul. Cu cearcane in ochi si morocanoasa dezlantuie primul viscol, primul vant care ne crapa buzele, ne inroseste mainile si ne obliga sa ne mai punem inca o haina pe noi.
Sunt dimineti in care uita sa se trezeasca si ne rasplateste cu cate o zi vesela plina de soare, plina de voiosie si de caldura, iar apoi este certata de timp. Incepe si plange, iar din cer milioane de particule de apa ne inunda strazile iar noi ne pierdem intr-un amalgam de umbrele colorate, intr-un labirint de suflete grabite sa se adaposteasca la un loc ferit de lacrimile ei.
Iar cand va fi pe sfarsit va plange din nou, va suspina cu un ger aprig isi va acumula toate dorintele, visele, sperantele intr-o lacrima, iar cand aceasta va cadea va imortaliza primul fulg de nea...asta...pana anul viitor.
vineri, 6 noiembrie 2009
Noiembrie
Se apropie cu pasi marunti, scumpa luna de noiembrie.Intodeauna m-a atras luna asta din an, are un mister,are o poveste neascultata, se stiu foarte multe despre ea, dar totusi, atat de putine.
Este posomorata dar are ceva ce nu te lasa sa o urasti, este rece dar totusi frunzele de pe jos sunt calde si blande cu tine, soptindu-ti ca un lucru oricat ar fi de rau totusi are si o parte buna, ca totusi acolo unde nu mai este speranta totusi este.
Atat de rea si de dulce incat nu poti sa nu o adori, sa-ti doresti sa vina, sa iti mangaie parul cu mana ei rece sau sa te sarute pe pleoape cu un aer inghetat.
Ea este ca si noi, uneori rece pe dinafara si calda pe dinauntru, dar ca si noi lasa mici bucatele din sentimentul ei cald pe pamant, ascunzandu-si insa cu usurinta sentimentele, teama, frustrarea, spaima...
Atat de diferita si totusi atat de comuna, atat de simpla si totusi atat de complexa, atat de rece si totusi atat de calda, atat de blanda si totusi... noiembrie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)