Intr-o lume in care toti cauta 'pesti in ocean', eu imi caut oceanul. Nu stiu cum se face ca mereu m-am multumit cu franturi de fericire, cu firimituri de sentimente si cu jumatati de 'te iubesc dar nu prea'. Inimaginabil acel 'ocean' era intr-un final o simpla balta murdara.
Si iti dai seama dupa atata timp si atatea oceane secate cat de putin insemni tu defapt pentru cineva si totusi cat de putin ceri de la acel vast ocean si cat de mici franturi primesti la schimb.
Daca ai fi oceanul meu ti-as spune sa-mi dai toata libertatea din lume, si singurul loc unde as fugi ar fi in bratele tale ! Ti-as spune sa-mi dai toate vietatiile marine si m-as multumi cu o simpla scoica fragila care sa-mi cante le ureche sunetul valurilor tale atunci cand tu lipsesti, ti-as spune cat de mult as vrea sa ma pierd in atingerile tale si cat de mult nu as vrea sa-ti mai dau drumu.
Ti-as putea spune cate in luna si in stele pentru ca in final amandoi stim ca acel minunat ocean ajunge sa fie defapt o balta la un colt pustiu de strada care te lasa rece, singura, secata si infrigurata, te lasa goala pe plaja pustine unde zac doar mormintele amintirilor.
Poate ca oceanele sunt diferite, sunt speciale in felul lor dar nicio exceptie nu-ti va intrece asteptarile si in final toate vor dezamagii asa ca... la ce bun sa-ti doresti un ocean cand tot ce primesti in schimb sunt bucati de dezamagiri ?
